Alegerile Studenților Reprezentanți din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
V-ați întrebat vreodată cum puteți fi implicați direct în
deciziile care vă influențează parcursul academic și viața
universitară?
Vă informăm că în data de 27 octombrie 2025 vor avea loc Alegerile
Studenților Reprezentanți din cadrul Universității Tehnice din
Cluj-Napoca. Acestea sunt organizate de către Organizația Studenților
din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (OSUT Cluj), asociația de
studenți legal constituită și reprezentativă la nivel de
universitate.
Dosarul de candidatură trebuie să conțină următoarele documente:
📌 Scrisoare de intenție;
📌 Declarație pe proprie răspundere de neapartenență politică;
📌 Curriculum Vitae;
📌 Carnetul de student (vizat în anul universitar curent).
Dosarul complet trebuie încărcat în următorul formular până în
data de 21 octombrie, ora 23:59: https://forms.gle/AEg7ndyXeebQkana9
Regulamentul de desfășurare a alegerilor și calendarul electoral pot
fi consultate în noua postare OSUT Te Informează:
https://osut.org/untitled-5/. Vă încurajăm să citiți aceste
documente pentru a fi la curent cu etapele procesului electoral și
condițiile de candidatură.
Participarea la vot este esențială pentru asigurarea unei
reprezentări corecte a studenților în structurile de conducere ale
facultăților și universității. Prin implicarea fiecăruia dintre
noi ne asigurăm că vocea studenților este auzită în toate
structurile decizionale ale UTCN.
Pentru orice alte detalii sau nelămuriri, ne puteți contacta la
adresa: office@osutcluj.com.
Vă dorim mult succes tuturor!